sâmbătă, 24 iunie 2017

“Toți suntem nemuritori”

“Toți suntem nemuritori”



“(…) Cine a spus că miracolele sunt irecognoscibile, în sensul că sunt camuflate prin întâmplările de toate zilele, că sunt împlinite, în aparență, de către oameni care seamănă cu noi toți, oamenii de rând?”
“Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopții, se deschid cerurile. Dar trebuie să te învețe cineva cum să le privești, ca să știi că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele…
“(…)Omul trăiește viața bucată cu bucată, și când trăiește un an, uită ce a trăit în anii care au trecut, dar Dumnezeu nu uită nimic. I le dă pe toate deodată.”
“În clipa când atingi pământul și te-ai oprit, toată viața ta și a celorlalți, tot ce ți s-a întâmplat până atunci, ți se arată așa cum au fost ele cu adevărat, nu cum ți s-a părut ție că sunt.”
“Toți suntem nemuritori. Dar trebuie să murim întâi!…”
“Ce să fac cu trecutul meu, cu timpul care, scurgându-se, m-a construit așa cum sunt în clipa de fața?!”
“Am sentimentul că sunt înconjurat de un zid nevăzut, alcătuit din Timp, ridicat din tot ce nu mai pot avea înapoi, din tot ce s-a întâmplat și e ireversibil…”
“Unul din lucrurile cele mai greu de înțeles este faptul că omul poate uita chiar și acele întâmplări și revelații de care atârnă fericirea sau mântuirea lui. “
“Adu-ți aminte când te-ai îndrăgostit întâia oară. Mai trăiai atunci în Timp?…”
“Destinul este acea parte din Timp în care istoria își imprimă voință ei asupra noastră.”
“Nu uita că sunt atâtea vieți în joc, în afară de libertatea și viețile noastre…”
“Am știut tot timpul că mi-ai fost ursită, dar n-am înțeles de ce…”
“Nu figura ei, nici culoarea ochilor sau a părului care-l tulburare, ci era ceva în felul ei de a fi, în expresia ei, ceva care-i amintea nu atât de o femeie, cât de o stare pe care o cunoscuse cândva, de mult, într-un timp pe care nu și-l putea preciza, ceva care-i amintea de un anumit timp, de o anumită viață pe care o pierduse de mult.”
“Asta e dragoste adevărată: să creadă în ce credea ea…”
Mircea Eliade (13.03.1907-22.04.1986)

Noaptea de Sânziene

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu