Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie)

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie)

Sursă: Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie)

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie) - Colecţia "Vieţile sfinţilor" a Bibliotecii Cronopedia - Reeditare electronică necomercială după cele 12 volume „Vieţile Sfinţilor" apărute între anii 1991 şi 1998 la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor (volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie) şi apoi la Editura Episcopiei Romanului (volumele consacrate lunilor mai-august), realizată de Ioan Muntean. Lucrarea conţine fotografii cu icoane, biserici şi/sau opere de artă referitoare la sfântul evocat, coleţionate şi prelucrate de pe internet.

“Toți suntem nemuritori”

“Toți suntem nemuritori”

“(…) Cine a spus că miracolele sunt irecognoscibile, în sensul că sunt camuflate prin întâmplările de toate zilele, că sunt împlinite, în aparență, de către oameni care seamănă cu noi toți, oamenii de rând?”

“Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopții, se deschid cerurile. Dar trebuie să te învețe cineva cum să le privești, ca să știi că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele…

“(…)Omul trăiește viața bucată cu bucată, și când trăiește un an, uită ce a trăit în anii care au trecut, dar Dumnezeu nu uită nimic. I le dă pe toate deodată.”

“În clipa când atingi pământul și te-ai oprit, toată viața ta și a celorlalți, tot ce ți s-a întâmplat până atunci, ți se arată așa cum au fost ele cu adevărat, nu cum ți s-a părut ție că sunt.”

“Toți suntem nemuritori. Dar trebuie să murim întâi!…”

“Ce să fac cu trecutul meu, cu timpul care, scurgându-se, m-a construit așa cum sunt în clipa de fața?!”

“Am sentimentul că sunt înconjurat de un zid nevăzut, alcătuit din Timp, ridicat din tot ce nu mai pot avea înapoi, din tot ce s-a întâmplat și e ireversibil…”

“Unul din lucrurile cele mai greu de înțeles este faptul că omul poate uita chiar și acele întâmplări și revelații de care atârnă fericirea sau mântuirea lui. “

“Adu-ți aminte când te-ai îndrăgostit întâia oară. Mai trăiai atunci în Timp?…”

“Destinul este acea parte din Timp în care istoria își imprimă voință ei asupra noastră.”

“Nu uita că sunt atâtea vieți în joc, în afară de libertatea și viețile noastre…”

“Am știut tot timpul că mi-ai fost ursită, dar n-am înțeles de ce…”

“Nu figura ei, nici culoarea ochilor sau a părului care-l tulburare, ci era ceva în felul ei de a fi, în expresia ei, ceva care-i amintea nu atât de o femeie, cât de o stare pe care o cunoscuse cândva, de mult, într-un timp pe care nu și-l putea preciza, ceva care-i amintea de un anumit timp, de o anumită viață pe care o pierduse de mult.”

“Asta e dragoste adevărată: să creadă în ce credea ea…”

Mircea Eliade (13.03.1907-22.04.1986)

Noaptea de Sânziene

Elena Toma - Club XXL: Omagiu Mihai Eminescu

Elena Toma - Club XXL: Omagiu Mihai Eminescu:

Omagiu Mihai Eminescu

15 iunie 2017, 128 ani de la plecarea întru veșnicie a poetului național Mihai Eminescu. Odihnă veșnică !

Mihai Eminescu - Dacă iubești fără să speri
Daca iubesti fara sa speri
De-a fi iubit vrodata,
Se-ntuneca de lungi pareri
De rau viata toata.

Si-ti lasa-n suflet un amar
Si în gândiri asemeni,
Caci o iubire în zadar
Cu moartea-i sor- de gemeni.

Dar vindecarea la dureri
În piept, în partea stânga-i,
De-acolo trebuie sa ceri
Cuvinte sa te mângai.

Acolo afli adapost
Oricâte se întâmple,
Ca s-un amor care-ar fi fost
Viata ta o împle.

Caci un luceafar rasarit
Din linistea uitarii
Da orizon nemarginit
Singuratatii marii.

Si ochiul tau întunecat
Atunci îl împle plânsul,
Iar ale vietii valuri bat
Calatorind spre dânsul.

Si dau cadente de nespus
Durerii tale lunge,
Pe când luceafarul e sus
Ca sa-l nu-l poti ajunge.

Zâmbeste trist cu raze reci
Sperantelor desarte:
În veci iubi-o-vei, în veci
Va ramânea departe.

S-a tale zile-or fi cum sunt,
Pustii ca niste stepe;
Iar noptile de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai poti pricepe.

De ieri şi de azi: Mandravela – răspântia blestemată

De ieri şi de azi: Mandravela – răspântia blestemată:

Mandravela – răspântia blestemată

În Bucureştiul de altă dată erau câteva “puncte de referinţă”, cunoscute – cel puţin după nume – de toţi locuitorii capitalei. Unul dintre aceste era Mandravela, o mahala de la capătul Bucureştiului (situaţă undeva pe la intersecţia şoselelor Olteniţei şi Văcăreşti din zilele noastre). Două cârciumi, o tutungerie şi o gheretă la care se vindeau fructe marcau “răspântia blestemată”. Aici se termina Bucureştiul – mai erau doar câteva magherniţe insalubre răsărite de prin porumbiştea plină de gunoaie. Cu toate astea, Mandravela era o mahala celebră a timpului. Iar Ion Dragomir – reporterul “Ilustraţiunii Române” a colindat locul şi ne oferă un instantaneu din anul 1935 al acestui loc al Bucureştiului de altă dată:

  

Cârciuma "La Mandravela"

“(…)Mandravela îşi trage renumele de la blestemata încrucişare a două drumuri funeste. Primul, duce spre puscărie; celălalt, spre casa de nebuni şi ţintirimul “Trei coceni" al cărui nume a fost schimbat în “Trei trandafiri" de văduvele tinere, neconsolate să ştie că răposaţii făuritori de iluzii matrimonial zac sub o ţărână atât de prosaic botezată. Când am trecut întâia dată pe la Mandravela, era într'o dimineaţă, doi cetăţeni, cu ochii tulburi şi părul vâlvoi, chefuiau de zor, în sunetele unei viori hodorogite, chinuită de un ţigan gras şi răguşit.

- Zi-i, mă gaşpere! - urla unul din cheflii. Că mâine mă 'ntorc iară la 411.

Erau doi proaspeţi ieşiţi din puşcărie, care-şi sărbătoreau eliberarea. Două ore mai târziu, retreceam pe la Mandravela în celălalt sens. În faţa cârciumei unde petrecuseră cheflii se adunase lume, ca la urs. Am văzut uniforme de poliţie şi o ambulanţă a salvării.

La un pas de încăierare...
la Mandravela

- Ce s'a întâmplat? 

- Ia, doi proaspeţi scăpaţi de la “411". Au petrecut de ieri dimineaţă, pe neîntrerupte. Pe urmă, s'au luat la ceartă. Unul din ei a “inţepat" pe celălalt. N'a avut săracul parte de libertate.

Compătimirea mergea către cuţitar, nu către cel cu maţele sfârtecate.

Totuşi, mi-e drag să, petrec la Mandravela, mai ales Dumineca. Am prilejul să leg cunostinţă cu oameni cât se poate de interesanţi. Aşa, de pildă, aci m'am împrietenit cu Titi Menghină, spaima Văcăreştilor.

Era într'o după amiază. Beam liniştit un păhărel de vin roşu ronţăind alune americane, când un om tânăr, ca de vreo treizeci de ani, lat în spate cât un garderob şi ciupit de vărsat veni, însoţit de o femeie destul de frumuşică şi grozav de împopoţonată, şi se instală alături de mine, la o masă.Mă uitam când la bărbat, când la femeie, ca unul care n'are ce face şi nu mai ştie încotro să-şi arunce ochii. Ea, mândră de atenţia pe care mi-o stârnise, prinse a zâmbi, privindu-mă şăgalnic cu coada ochiului. Deodată bărbatul care “prinsese mişcarea" se scoală cât era de mare, face un pas spre mine şi mă întreabă din vârful buzelor, fără să descleşteze dinţii:

- Îţi place, șefule?

- Cine să-mi placă? 

- Dumneaei, face el, arătând cu capul spre femeie.

Deţinuţi muncind la construcţia
Şoselei Văcăreşti în anul 1935

Nu ştiu de ce, îmi amintii atunci că cimitirul “Trei coceni" se află numai la doi paşi şi cu instinctual prăzii încolţite de fiară, răspunsei tocmai ceea ce bărbatul nu se aştepta să, audă:

- Îmi place ! Seamănă leit cu Marlene Dietrich. Să-ţi trăiască!...

El se uită la mine lung, mă uitai şi eu la el, dar ceva mai puţin lung. Până ce, isbucni în râs şi-mi izbi una peste umăr de mă clătinai pe picioare:

- Bată-te să te bată, sfrijitule!... Îmi place că eşti “înfipt"... Vino să-ţi prezint pe Ditrichoaia...

Şi trăgându-mă spre masa lui, ordonă femeei:

- Zi “bonjur" la domnul... E d'ai noştri.

Am rămas la masa lui Titi Menghină până spre miezul nopţii. Când m'am despărţit, m'a sărutat pe amândoi obrajii, jurându-mi ritos:

- Când oi avea vreo socoteală cu careva să mi-l spui. Vreau să bag pe unul în spital, în cinstea ta, sfrijitule !...

Aviz celor cari-mi poartă sâmbetele… “

  

Sursa: articolul “Mandravela – răspântia blestemată” semnat Ion Dragomir – publicat în “Ilustraţiunea Română” numărul din 30 octombrie 1935 – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor

Jocurile populare românești

Cele mai cunoscute jocuri populare românești, preferate de sătenii de la șes, deal și munte, în toate regiunile țării, sunt:

În Bucovina: Arcanul, Alunele, Dorneasca, Hora Unirii, Hora Bucovinei, Horodinca, Mândra, Oița, Piculeana, Roata, Ruseasca, Maramoaica, Sârboaica.

În Maramureș: Huțulia (horă urmată de sârbă), Roata (horă, jocul feciorilor), Maramureșanca (bătută urmată de horă), Jocul din Marmația (horă urmată de învârtită).

În Transilvania: Ardeleana, care are după regiuni, și alte denumiri ca Abrudeanca, Abruzana, Ardeleanca, Ardelenia, Brașoveanca, Bihoreanca, Bârsana, Hațegana, Lugojana, Mureșeanca, Someșana și altele. În multe părți din Transilvania, la acest joc i se mai zice: De învârtit, De mână, Învârtita, Joc ardelenesc, Joc de doi, Pe sub mână. Urmează: Călușarii, Danțul din Oaș, Fecioreasca, Hora Română, Păcuraru sau Ciobănașul, Romana, Tropotita, Bărbuncul (joc obișnuit la înrolarea tinerilor), Învârtita cu două fete, Breaza zis și Jocul de la noi sau De-a mâna.

În Moldova: Alivencile, Arcanaua, Barlaboiul, Ca la Breaza, Corăbiasca, Floricica, Hangu, Hora moldovenească, Hora Unirii, Lezeasca (sârbă), Mocăneasca, Nuneasca, Rața, Țiitura sau Ca la ușa cortului, Zorile (hore), Ungureasca (horă urmată de Învârtită), Pristandaua (brâu), Bătuta din Moldova, Călușerii, Chindia, Ruseasca, Sârbeasca ș. a.

În Banat: Arghileana, Argileana, Lugojana, Lugoșana, Lugozana, Câte doi, Doiu sau De-doi, Hora Unirii, Hora cuscrilor, Iedera, Leuca, Măzărica, Momiru, Pe loc, Perina, Piperiu, Rața, Sârba Banatului ș.a.

În Oltenia: Alunelul (Aluneasca), Bordeiașul, Băluța, Hora Unirii, Mânioasa, Nuneasca, Racii, Rustemul, Șimianca, Sbonțul, Ungurica (hore), Brâulețul, Bătuta, Banul Mărăcine, Chindia, Călușarii etc.

Muntenia: Boereasca (hora lui Anton Pann), Bugeacu (Bugheanu), Ca la Breaza, Ca la ușa cortului, Ciobănașul, Hora Unirii (hora mare), Hora de la Mărășești, Hora România Mare, Jianca, Nuneasca, Perinița, Tărășelul, Țigăneasca, Zorile (hore), Brâulețul, Bătuta, Banul Mărăcine, Chindia, Călușarii, Sârba.

În Dobrogea: Ațica, Cărășelul, Ciobănașul, Floricica, Joiana, Mocăneasca, Nuneasca, Oltenașul, Popârlan, Rața, Sultănica (hore), Chindia, Geamparalele, Lezeasca (sârbă), Paidușca, Șirimboiul (învârtite), Banul Mărăcine etc.

Cele mai multe, cele mai cunoscute și cele mai agreate jocuri populare românești în tot cuprinsul țării sunt: Hora, Sârba, Brâulețul, Învârtita,  Chindia, care au diferite numiri, Călușarii și Banul Mărăcine, care este considerat joc specific oltenesc.

Toate jocurile noastre naționale se execută cu pas sprinten și în tempo vioi, după aceeași cunoscută și frumoasă melodie, ce au fiecare dintre ele.

Dintre toate popoarele, românii sunt cei mai buni jucăuși în ritm colectiv.

P.S.

Sursa: revista „Izvorașul”, nr. 1, ianuarie, 1935.