sâmbătă, 3 iunie 2017

Rusalii, ce nu trebuie să faci în această zi

Rusalii, ce nu trebuie să faci în această zi



rusalii



Se pare că sărbătoarea Rusaliilor se ține diferit în funcție de fiecare regiune a țării. Astfel, în Moldova și Transilvania creștinii sărbătoresc Rusaliile timp de 3 zile, în Muntenia și Oltenia,  Rusaliile se întind pe o perioadă de 7 zile, iar în Banat 8 zile.
În tradiția românească se spune că cine nu va respecta sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a face cu Ielele, spirite malefice, care provoacă boala denumită popular “luat din Rusalii”.
La sate se păstrează tradiția conform căreia credincioșii trebuie să ducă la biserică crenguțe de tei și nuc, pentru a fi sfințite. Cu aceste ramuri sfințite se vor împodobi, mai apoi, casele și icoanele, deoarece acestea au puterea de a alunga spiritele rele. În unele zone, pe lângă tei și nuc, credincioșii mai folosesc leuștean, usturoi și pelin.
De asemenea, oamenii obișnuiesc să poarte în sân sau în buzunare aceste buruieni, pentru a nu fi “luați din Rusalii” sau pociți de către Ielele neiertătoare.
O sărbătoare așa de mare și complexă, cum este cea a Rusaliilor, aduce cu ea o sumedenie de obiceiuri întâlnite cu precădere în satele și orașele mai mici.
loading...
Dansul Călușarilor este un obicei întâlnit mai ales în Oltenia, fiind considerat un joc tămăduitor, care aduce sănătate și noroc. Grupați în cete de câte 7-8, călușarii își încep dansul a doua zi de Rusalii, mergând din casă în casă pentru a colinda și a alunga spiritele malefice. Oamenii obișnuiesc să-i întâmpine pe călușari cu frunze de nuc, pelin, usturoi, apă și sare, uneori chiar și bani.
rusalii Rusalii, ce nu trebuie să faci în această zi
Un alt obicei specific Rusaliilor care se întâlnește prin zonele ardealului poartă numele de “Împănatul boului”. Obiceiul constă într-o procesiune ce se desfășoară pe ulițele satului, iar personajul principal este un bou împodobit cu fel și fel de ornamente din flori. Preotul are datoria de a-l sfinți când alaiul ajunge în fața bisericii, după care va da de băut participanților. La un moment dat boul va fi eliberat, iar o tânără fată va trebui să-l stăpânească și să ocolească o masă de trei ori. Tradiția spune că acea fată se va căsători în anul ce urmează.
Tot în Ardeal, imediat după Rusalii, se practică obiceiul numit “udatul nevestelor”. Pentru ca femeile să fie sănătoase și frumoase în tot restul anului tradiția spune că acestea trebuie stropite cu apă, scrie traditii-superstitii.ro.
Pe langă multitudinea de tradiții și obiceiuri, de Rusalii întâlnim și o serie de superstiții, dintre acestea câteva mai cunoscute, sunt următoarele:
În zilele de Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde și pedepsi;
De Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe langă păduri sau fântâni fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele;
Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarce nu cinstește și prețuiește cum se cuvine ziua;
De la Rusalii timp de 9 săptămâni nu se vor mai culege ierburi de leac;
În ziua de Rusalii nu e bine să te cerți cu alții fiindcă vei fi “luat din Rusalii”, etc.

joi, 1 iunie 2017

Să fim copii - La mulţi ani!





Astăzi, de ziua copilului,
acord
ă-ţi timp şi gândeşte-te la cea mai frumoasă amintire
din copilărie. Nu-i aşa că acum te simţi minunat?
La mulţi ani!


Cele mai mari bucurii le
trăiam în copilărie, când ne jucăm. Aşa că hai să ne întâlnim
în astă seară şi să cântăm melodiile noastre preferate de când eram mici!

Zambetul inimii: GÂNDURI FRUMOASE DESPRE COPII ȘI COPILĂRIE

Zambetul inimii: GÂNDURI FRUMOASE DESPRE COPII ȘI COPILĂRIE:



GÂNDURI FRUMOASE DESPRE COPII ȘI COPILĂRIE






Fiecare copil vine pe lume cu 


mesajul ca Dumnezeu nu este inca dezamagit de oameni.





Rabindranath Tagore















Copiii sunt mâinile cu ajutorul 


cărora atingem cerurile.





Henry Ward Beecher














 Copiii sunt mesaje vii pe care


 le trimitem unor timpuri pe care nu


 le vom mai apuca.




Neil Postman






http://papertolesupply.com/productimages/babies_children/1031_Fishing_Pg40_WEB.jpg







Faptele copiilor sunt un testament


pe care îl primesc la maturitate de


la părinții lor.




Christopher Paolini 







http://papertolesupply.com/productimages/babies_children/1030_AttheLake_Pg40_WEB.jpg









Petrecem primele 12 luni cu copiii


noștri pentru a-i învăța să meargă 


și să vorbească , iar următoarele 

12 luni spunându-le să stea jos și 
să tacă.

Phyllis Diller







http://papertolesupply.com/productimages/babies_children/1033_BoysatBeach_Pg40_WEB.jpg








Un copil poate pune întrebări la 


care un înțelept nu are răspunsuri.





Anonim









http://papertolesupply.com/productimages/babies_children/1034_GirlsatBeach_Pg40_WEB.jpg







Poți învăța multe lucruri de la copii.


De exemplu, despre cât de multă 


răbdare ar trebui să ai .




Franklin P. Jones





http://papertolesupply.com/productimages/babies_children/1029_ChildrenAtLake_Pg40_WEB.jpg







Ne îngrijorăm despre ce ar putea 


deveni în viitor un copil , dar uitam 


că el este cineva și acum.




Stacia Tauscher





http://papertolesupply.com/productimages/babies_children/99811_Strawhatted_Fence_Pg43_WEB.jpg








Copiii încep prin a-și iubi părinții ; 


pe măsura ce cresc încep să îi 


judece ; uneori, îi iartă.




Oscar Wilde






http://papertolesupply.com/productimages/babies_children/8066_Boy_Fishing_Pg43_WEB.jpg








Lumea redevine nouă cu fiecare 


copil care intră în viața noastră.





Robert Brault






http://papertolesupply.com/productimages/babies_children/1018_UnicornSky_Pg40_WEB.jpg








Te îngrijorează faptul că își petrece 


anii lui timpurii fără a face nimic ? 


Cum așa ? Este un nimic să fii 


fericit ? Să nu faci altceva toată 

ziua decât să sari , să te joci și 
fugi cât te țin puterile ? Niciodată 
în viață nu va fi atât de ocupat .

Jean-Jacques Rousseau






http://papertolesupply.com/productimages/babies_children/618_OvertheGardenWall_Pg65_WEB.jpg








"Cea mai eficientă educație 


pentru un copil constă în joaca


 lui cu lucruri frumoase."




Platon






http://papertolesupply.com/productimages/babies_children/99815_Strawhatted_Beach_Pg43_WEB.jpg







"Copilul trebuie să știe că este 


un miracol , de vreme ce de la 


începuturile lumii și până la 


sfârșitul ei , nu a mai fost și nu

 va mai fi nici un copil asemeni lui.

Pablo Casals





http://papertolesupply.com/productimages/babies_children/51116_CleanPuppies_Pg43_WEB.jpg









Indiferent dacă cresc , ei rămân


totuși copiii noștri , și unul din 


cele mai importante lucruri pe 


care le putem dărui este dragostea noastră necondiționată .O iubire 

care nu depinde de nimic decât 
de faptul că sunt copiii noștri.

Rosaleen Dickson






http://papertolesupply.com/productimages/babies_children/1042_BoyCat_Pg40_WEB.jpg








Copiii sunt cea mai valoroasă 


resursă a lumii și cea mai mare 


speranță a ei pentru viitor.




John Fitzgerald Kennedy





http://papertolesupply.com/productimages/babies_children/1044_BoyBaseball_Pg40_WEB.jpg







Copiii nu își vor aminti de lucrurile materiale pe care le-ai dăruit lor ,


ci de simțămintele pe care le-ai 


împărtășit lor .




Richard L.Evans







http://papertolesupply.com/productimages/babies_children/1041_GirlDucks_Pg40_WEB.jpg







Nu există 7 minuni în ochii unui 


copil , ci 7 milioane.





Walt Streightiff















"Este mai ușor să construiești un 


copil puternic decât să repari un 


matur stricat." 




Frederick Douglass






Child On A Chair








"Oricine crede că arta conversației 


a murit, trebuie să încerce să ducă 


un copil la culcare." 




Robert Gallagher







The Joy of Summer








"A face curat în casă atunci când 


copiii tăi sunt încă în creștere este 


ca și cum ai dezăpezi drumul din fața casei în timp ce continuă să ningă."




Phyllis Diller







Nursery Life








"Copiii descopera totul în nimic ; 


oamenii nu găsesc nimic în toate."





Giacomo Leopardi







The Bedtime Story









"Atunci când încercăm să ne 


instruim copiii despre totul din 


viață , ei ne învață ce este viața."




Angela Schwindt





Baiting The Hook










"Copiii te fac să iți dorești să iei 


viața de la început".




Muhammad Ali







Through The Hoop








Copii sunt imprevizibili.Nu poți ști niciodată când vor descoperi din 


nou că te contrazici." 





Franklin P. Jones







Boy Riding Carousel Horse Dressed As Cowboy

luni, 29 mai 2017

Rayuela: Platforma cititorului dependent - Goodreads

Rayuela: Platforma cititorului dependent - Goodreads:



Platforma cititorului dependent - Goodreads

Daca iti place sa citesti, sunt sigura ca ai un cont de Goodreads, iar daca nu ai, trebuie sa iti faci. Imi place foarte mult aceasta platforma, deoarece ai posibilitatea sa iti faci prieteni din toata lumea, care au aceeasi pasiune ca tine, poti sa ai un profil de autor, tii socoteala cartilor citite, poti sa iti setezi un obiectiv al numarului de carti citite, sa faci recenzii la carti si multe alte optiuni. 


Daca vrei sa ma gasesti pe Goodreads, profilul meu este aici. 

Prietenul meu, Laurentiu, are chiar un cont de autor, ceea ce mi se pare foarte cool. Are 4 carti in engleza, dintre care 3 sunt si in romana. 

1. Ramasite  (free)
2. Nu ma pacalesti (free)
3. Cel mai mic spiridus (free, poveste ce Craciun, dedicata mie)

Acestea sunt gratuite si in engleza si sunt disponibile gratuit pe Google Play. Daca va plac sau aveti critici, Laurentiu s-ar bucura de orice review :) Multumim!

Ultima lansata este pe Amazon - Embers of Atlanta. Puteti vedea daca va place, accesand look inside. Orice review ajuta. Multumim!

sâmbătă, 20 mai 2017

Elena Toma - Club XXL: La mulți ani, Constantin și Elena !

Elena Toma - Club XXL: La mulți ani, Constantin și Elena !:



La mulți ani, Constantin și Elena !



Fie ca adierea vântului lin al acestei zile frumoase de primăvară să vă mângâie cu mirosul îmbietor al florilor de mai, iar sufletul să vă rămână deschis către calea fericirii si împlinirii eterne!
La  mulți ani,  Constantin și Elena !